|
Inainte de blogul asta, am mai avut cateva pe subdomenii (unele pe Blogger, altele pe WordPress, altele pe unde-am mai apucat), dar n-am scris in niciunul mai mult de 5 articole. De ce? Pentru ca nu erau vizitate (gandeam eu). Dar acum, cand am blog cu domeniu propriu si tot ce trebuie, observ ca nu e chiar asa cum credeam. Astea mai complexe sunt destinate publicului care nu se abtine sa critice la nevoie (in general cei cu vechime in domeniu), pe cand cele de pe Blogger, WP (si altele) sunt destinate persoanelor carora le place sa scrie. Acolo nu prea intra zoso, decat daca e vorba de un blog cu multe stiri, de unde se mai poate si el inspira (desi am zis zoso, ma refer la majoritatea bloggerilor… de succes sa zicem).
Eu acolo trebuia sa raman, blogging-ul pe domeniu nu-i de nasul meu (si as putea da aici multe argumente in genul “too fancy”, “too …”). Imi place sa scriu, si nu vreau sa depind de PageRank, sau de unici/zi ca sa am cititori fideli. Vreau ca blogul meu sa fie citit de persoane care apreciaza articolele mele pentru ceea ce sunt, nu pentru faptul ca apare primul in lista la cautarile de pe Google cu “sex”, “porn”, sau naiba stie ce alte cuvinte cheie des utilizate.
Daca va cheama zoso, sunteti in blogroll-ul lui, sau in blogroll-ul celor din blogroll-ul sau, stiu la ce va ganditi (sigur nu la articolul meu, sau la mine, dar hai sa presupunem): “Tipul asta e dus cu pluta, a vazut ca n-are vizitatori si s-a ganditi sa gaseasca o scuza pentru faptul ca nu stie SEO!”. Dar daca faceti parte din cei care scriu ce ii duce capul pe un blog hostat gratuit pe Blogger, WordPress, sau alte servicii Web de genul, sigur gasiti macar o mica parte din tot ceea ce am spus ca fiind adevarata.
Da, da! Stiu ca de obicei se incepe cu clasicul “Hello World!”, dar am inceput asa pentru alte tentative de blog in limba engleza si uite ca nu le-a mers prea bine. Asa ca m-am gandit sa schimb obiceiul, poate voi avea mai mult noroc.
Tin in primul rand sa-i multumesc lui Dragos, de la care am castigat domeniul la un mini-concurs organizat pe blogul sau si care s-a oferit pe deasupra sa-mi gazduiasca blogul pana imi voi gasi un host permanent.
In al doilea rand, vreau sa-mi cer scuze daca veti intampina vreo problema cu blogul, care din cate am observat, merge bine numai pe Firefox. M-am apucat de lucru la design aseara, iar astazi l-am implementat in WordPress. Tinand cont ca e prima mea incercare de implementare a unei teme in WordPress, sunt de parere ca am fost destul de rapid. De-asta ma si astept la orice.
Ei bine, cam asta e tot momentan. Cheers!
|